”Hai în gașca voluntarilor”

În perioada 1-7 octombrie 2018 se va desfășura Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) ”Hai în gașca voluntarilor!”, ediția a XII-a, cel mai mare eveniment de promovare a voluntariatului la nivel republican.

IPG ”Ion Creangă” s-a implicat în acțiuni de salubrizare și amenajare a teritoriului gimnaziului. Acest eveniment a mobilizat  pe toți de la mic la mare. Atât elevii  claselor II – IX (în număr de 210) cât și diriginții au participat la acest eveniment.

De-a lungul existenței omenirii, interacționăm în continuu cu mediul înconjurător. Relația dintre om și natură niciodată nu a fost armonioasă, şi dacă în stadiile incipiente oportunismul a fost suficient pentru supraviețuire, în stadiul actual omenirea a trecut la consumerism activ și distructiv. Această dezvoltare rapidă a evenimentelor duce inevitabil la criza ecologică. Unde fiecare dintre noi ar trebui să contribuie la amenajarea și protejarea mediului înconjurător.

Omul poate stapâni natura cât timp ține seama de legile ei”GRIGORE ANTIPA